Tocmai când își descoperă soția în pat cu șeful lui și credea că nimic rău nu i s-ar mai putea întâmpla, Judd Altman află că i-a murit tatăl. Înmormântarea îi reunește în casa părintească pe cei trei frați, Judd, afemeiatul Philip (Adam Driver) și seriosul Paul (Corey Stoll), dar și pe practica lor soră Wendy (Tina Fey). Împinși de la spate de mama lor, Hillary (Jane Fonda), care îi obligă să petreacă o săptămână acasă, cei patru frați ajung să-și înfrunte problemele nerezolvate și să-și dea seama că, oricât de sărită de pe fix le este familia, în sânul ei viața are o altă perspectivă.
Artrită idiopatică juvenilă - Wikipedia - Pentru o evaluare cât mai obiectivă, sunt măsurate unghiurile de 30 o, 45 o, 60 o, 90 o și 120 o. Diagnostic. Datorită formelor și condițiilor variate sub care se poate manifesta, identificarea unei boli ca fiind artrită idiopatică juvenilă poate fi dificil de realizat.
Tinashe - Wikipedia - Tinashe Jorgenson Kachingwe, cunoscută profesional ca Tinashe (n. 6 februarie 1993), este o cântăreață americană. Ea a început cariera de divertisment la vârsta de 3 ani, atunci când a început cariera de model și de actriță. În 2012, Tinashe a lansat două mixtape-uri apreciate de critici, In Case We Die și Reverie, pe care le-a creat în studioul ei de acasă.
Paul Ipate - Wikipedia - Biography. Paul Ipate was born on March 17, 1985 in Bucharest, Romania. He studied acting in the Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale Bucureşti.
Shrunken head - Wikipedia - A shrunken head is a severed and specially prepared human head that is used for trophy, ritual, or trade purposes.. Headhunting has occurred in many regions of the world, but the practice of headshrinking has only been documented in the northwestern region of the Amazon rainforest. Jivaroan peoples which includes the Shuar, Achuar, Huambisa and Aguaruna tribes from Ecuador and Peru are known ...
„Titirezul” lui Dorin Drăguţanu a ajuns pe Wikipedia ... - Operaţiunea Titirezul, definiţia pe care a dat-o în premieră guvernatorul Băncii Naţionale Dorin Drăguţanu pentru tranzacţiile care au dus la devalizarea celor trei bănci, a ajuns şi pe paginile Wikipedia. Şi deşi pe paginile enciclopediei online, definiţia este atribuită presei, în realitate anume guvernatorul BNM a utilizat prima dată noţiunea de „titirez”.
săptămână translation English | Romanian dictionary | Reverso - Ar putea genera electricitate într-o săptămână. It could probably start generating power for us within a week. Ați avut patru crime în ultima săptămână. You've had four murders in the last week. More translations and examples : weekly n.
Săptămână - Wikiwand - Săptămâna este o unitate de timp mai lungă decât o zi și mai scurtă decât o lună. În majoritatea calendarelor, inclusiv cel gregorian. Săptămâna este, în cele mai multe culturi, o perioadă de șapte zile consecutive. După tradițiile creștine, evreiești, și musulmane săptămâna începe cu ziua de duminică.
Săptămână - Uniunpedie - Heptograma săptămânii, pentru zilele de săptămână sau planetă Săptămâna este o unitate de timp mai lungă decât o zi și mai scurtă decât o lună. 44 relaţii.
Johnny Cash - Wikipedia - Johnny Cash (n.26 februarie 1932 – d. 12 septembrie 2003) a fost un solist vocal, chitarist și compozitor american de muzică country, considerat a fi unul dintre cei mai influenți muzicieni americani ai secolului XX.Cash a fost cunoscut datorită vocii sale grave, joase de bariton, sunetul și senzația unui “tren de marfă” pe care o crea trupa sa Tennessee Three, precum și pentru ...
Boris Johnson - Wikipedia - Alexander Boris de Pfeffel Johnson (n. 19 iunie 1964, New York, New York, SUA) este un politician și jurnalist britanic, membru al Partidului Conservator. Începând cu luna mai 2015 este membru al Parlamentului pentru circumscripția Uxbridge și South Ruislip. Din 2008 până în 2016 a fost primarul Londrei.A fost unul dintre liderii campaniei favorabile ieșirii Marii Britanii din Uniunea ...
O săptămână nebună (2014) Online Subtitrat in Romana